Băsescu, cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul ”Casa din Mihăileanu”

Băsescu, cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul ''Casa din Mihăileanu''
Publicat: 23/05/2015, 08:45

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curți de Casație și Justiție (PICCJ) au cerut instanței să confirme reînceperea anchetei cu privire la modul în care fostul șef al statului a obținut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații, arată Judecătoria Sectorului 1.

În motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1 se precizează că PICCJ a dispus neînceperea urmăririi penale față de Traian Băsescu având în vedere calitatea acestuia de președinte al României, funcție pe care a ocupat-o în perioada decembrie 2004 – decembrie 2014, timp în care acesta a beneficiat de imunitate.

Judecătorii continuă în acest sens și precizează că, în condițiile în care Traian Băsescu nu mai este șef al statului de la sfârșitul anului 2014, „a dispărut cauza care a împiedicat desfășurarea urmăririi penale”.

„În conformitate cu art. 128 C.pen. din 1968, precum și cu art. 156 C.pen. din 2009 termenul de prescripție al răspunderii penale se suspendă pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Judecătorul de cameră preliminară constată că o astfel de cauză a fost aplicabilă în prezenta cauză în perioada 2004-2014, timp în care numitul Traian Băsescu a beneficiat de imunitate prezidențială”, precizează magistrații în motivare.

Conform sursei citate, în ceea ce privește aplicabilitatea prescripției răspunderii penale, perioada în care a Traian Băsescu a beneficiat de imunitate nu intră în calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, „întrucât aceasta sancționează într-o măsură și inactivitatea imputabilă organelor de urmărire penală”.

Procurorii PICCJ au dispus redeschiderea urmăririi penale față de Traian Băsescu pentru abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații. Această măsură a fost confirmată, ulterior, de Judecătoria Sectorului 1.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care Traian Băsescu a închiriat, iar mai apoi a intrat în posesia unui etaj al unei case din strada Mihăileanu, în perioada în care a ocupat funcția de primar general.

Fostul președinte Traian Băsescu a spus, miercuri seară, într-o intervenție telefonică la postul B1 TV, că se așteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susținând că atunci când și-a terminat mandatul de primar împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriași ai unor imobile naționalizate și de către „mici afaceriști” cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioșcurile.

Întrebat dacă a fost redeschis dosarul penal privind achiziția casei din Mihăileanu, Traian Băsescu a spus că nu știe și că află din presă, în fiecare zi, că a mai fost redeschis un dosar pe numele său.

„Dacă am încălcat legea, voi răspunde, dar eu sunt convins că am procedat corect și respectând legile (…) Dacă instanța va considera că Primăria și eu am interpretat legea greșit, mă voi supune și probabil voi reveni la starea de dinainte, nu mă voi opune”, a susținut fostul președinte.

El a precizat că locuința din Mihăileanu este, de fapt, un bloc cu 12 apartamente, el cumpărând unul dintre acestea în calitate de chiriaș, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor clădiri preluate în mod abuziv de regimul comunist și care îi acorda dreptul de a cumpăra imobilul dacă acesta nu era revendicat, indiferent dacă mai avea sau nu o casă.

Fostul șef al statului a comentat ironic verificările făcute de către Parchet privind locuința din Mihăileanu, reluând atacurile la adresa procurorului general Tiberiu Nițu.

„Sigur, e mai importantă situația unui apartament decât cum au murit peste o mie de oameni la Revoluție, în București. E mult mai frământat domnul Tiberiu Nițu de casă decât de cum au murit oamenii la Revoluție. Domnul Nițu, întâmplător, trăgea la Revoluție”, a mai susținut Băsescu.

El a respins însă varianta că ar putea fi condamnat la închisoare, precum fostul ministru Corneliu Dobrițoiu, care a primit un an de închisoare cu suspendare pentru achiziționarea în condiții ilegale a unei locuințe de serviciu la preț subvenționat, explicând că în cazul său nu a fost vorba despre o locuință de serviciu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Primești amendă pe loc și ai probleme mari cu vecinii. Regula pe care mulți proprietari...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu